Se împlineau 3 ani de când pe Lacauţi montasem un sistem complet de repetoare care avea să faciliteze comunicarea între radioamatorii din mai multe districte. În zona municipiului Braşov nu exista nicio o soluţie sau un releu care sa avantajazeze lucrul din portabil, plus că tehnologia digitală avansase la nivelul în care puteam alege ca soluţie D-Star sau DMR.
O scurtă perioada am schimbat o serie de e-mail-uri cu F5VMH (Teodor Gradinariu) în care am discutat despre posibilitatea de a monta pe Tâmpa un repetor D-Star. Din păcate (sau din fericire) nu s-a materializat nimic şi pentru câteva luni am studiat posibilităţile, consultându-ma cu Andrei (YO6HEG).
Într-un final, am optat pentru achiziţia unui repetor Hytera RD982 pe care l-am configurat pentru lucrul in mod mixt (Analog sau DMR). Instalarea s-a efectuat in 19.06.2014. Mai jos aveti poze din ziua respectivă.
Nea' Ionică şi al lui Hillux erau din nou la datorie, să ne ajute cu transportul echipamentelor până în vârf, acolo unde Florin le-a păzit cu preţul pantalonilor de pe el, până cand eu (YO6NAM) şi Mircea (YO6BXQ) ne-am facut cale liberă spre locul unde aveam sa instalam un rack nou nouţ, aşa cum stiţi deja că-mi place
După instalarea echipamentelor şi a duplexorului, am trecut la cabluri, mufe şi antena.
Acordarea duplexorului am facut-o pe frecvenţele RX: 145.125 şi TX: 145.725 iar la receptie am activat pe repetor CTCSS: 77 Hz. Pentru partea de DMR l-am lasat pe Andrei (YO6HEG) să configureze aşa ca voi reveni cu mai multe detalii. În aceeaşi zi l-am pornit şi de atunci funcţionează non-stop.
Reviziile vor fi publicate in meniul Log.